Thursday, February 11, 2016
STAGIUL MILITAR ( Episodul 3)
- Caracal - partea II-a
Doar o usoara bataie pe umar si aud asa ca prin vis , o voce aproape parinteasca : " Hai , tata ...hai trezeste-te "!
Am deschis ochii , imi simteam capul greu . Am tresarit si brusc m-am ridicat de pe scaun . In fata mea era aceeasi matahala de om care ma porcaise ca la usa cortului dis de dimineata cand m-am prezentat la unitate. Acum avea o voce blanda si o privire aproape umana , as putea zice. Imediat mi-a zburat gandul , ca in timp ce dormeam , mi-a facut perchezitie prin cufarul cu care venisem si a vazut ca sunt plin de tigari , cafea si alte delicateturi. Am aruncat instinctiv o privire spre valiza. Cele doua lacate mari pareau a fi neatinse , asa ca m-am cufundat si mai tare in ceata . Nu pricepeam de unde trecerea asta de la o extrema la alta.
" Obosisi de la atata drum , asa ca te lasai sa dormi oţâra " ...imi spune el pe acelasi ton parintesc , dupa care m-a anuntat satisfacut ca trebuie sa iasa din tura si ca se duce acasa sa traga doua ore de somn , iar pe la orele amiezii pleaca la Craiova cu familia la o zi onomastica , dar sa nu-mi fac griji ca am nimerit la o unitate buna si c-o sa-mi placa aici . Ramasesem stana de piatra, iar ca ironia sa fie si mai adanca imi spune ca pe el il cheama Pasarica ....plutonierul Pasarica . Prevedeam ca o sa ma buseasca rasul ,asa ca, dupa ce m-am muscat zdravan de buza , mi-am lasat o spranceana sa cada intr-o parte , simtind in acelasi timp cum mi se schimonoseste faţa , in incercarea mea de a-mi inghiti hohotele de ras . Nu-i chiar foarte usor, sa stai la o asa mica distanta de un urias pe care il cheama ...Pasarica. Omul , de buna credinta , vazandu-ma asa contorsionat , dupa alte cateva incurajari l-a chemat pe caporal ,sa ma conduca pana la sala de festivitati unde urma sa se faca prezenta recrutilor. Am traversat curtea unitatii si m-am lipit unui grup de tineri imbracati in haine civile , care aveau aceeasi directie. La sala de festivitati , am fost intampinati de un capitan de intendenta si un plutonier major. Dupa ce s-a facut prezenta , cu totii am plecat la magazia unitatii , de unde am primit cele necesare ptr a deveni soldat. Nu prea s-a tinut cont de marimi, asa ca m-am trezit cu o uniforma scortoasa in care fluturam . Era cu cel putin 4 numere mai mare . Tragedia avea sa inceapa cand am probat bocancii. Erau numarul 42, dar foarte lati pentru piciorul meu si cumplit de grei. Abia de ma puteam misca . Uniforma ma zgaria cumplit , incepuse deja sa ma manance pielea, iar bocancii de-abia ce-i puteam târâi dupa mine. N-aveam cui sa explic starea de disconfort pe care o aveam . Mi-au fost luate hainele civile , iar dupa ce m-am trezit in brate si cu doua paturi zgrumturoase , s-au facut repartizarile pe grupe dupa care am zbughit-o incolonati spre dormitoare. Nu ma regaseam de niciun fel in proaspatul personaj. Hainele imi falfaiau pe mine iar din cauza bocancilor mergeam cracanat , balanganindu-ma ca o raţa.
Am intrat intr-o incapere lunga ca un hambar cu paturi suprapuse pe o parte si pe alta . Mi-am ales patul de sus din apropierea ferestrei. Am avut noroc. Nu as fi putut dormi, sa stiu ca am un alt pat deasupra mea. M-am declarat multumit ,asa ca am inceput sa-mi aranjez cearceaful , perna si paturile . Intre timp cativa caporali se plimbau plini de importanta prin dormitor si ne povesteau cata munca au depus ei ptr tresele ce le aveau pe umeri. Tot de la ei am aflat ca noi suntem "bibani" , iar ei "veterani". Pe alocuri chiar se enervau ca nu-si puteau tine tirada , asa cum si-ar fi dorit si mai strigau cate un ....linisteeee... In dormitor eram cam 40 de soldati si o harmalaie de nedescris . Fiecare vorbea cu cine apuca . La un moment dat a intrat in incapere un colonel , s-a strigat ....atentiuneeee....iar noi ne-am aliniat cat am putut mai bine pe culoarul dintre paturi.
Colonelul , dupa ce a aruncat ...asa o privire de ansamblu, si dupa ce s-a baţait puţin , ridicandu-se pe varfurile picioarelor apoi revenind cu calcaiele pe podea , ne-a urat... bun venit si ne-a indemnat sa fim mandrii ca facem parte din cea mai buna Unitate Militara din Caracal. Pe mine ma jena uniforma , iar de la bocanci imi venea sa plang , asa ca nu prea simteam fiorul discursului. In cele din urma ne-a anuntat ora la care vom lua cina si ne-a atentionat ca de a doua zi se va incepe serios ... instructia , adica vom merge incolonati pe tarla sa culem porumbul. Peste masa de seara am trecut cu discretie . Era varza cu carne de vier, grasa si puţea a pisat de te baga in depresie . Se zvonea , ca vom face dus dupa cina si m-am bucurat. Era prima veste buna din ziua respectiva. Ma simteam lipicios , transpirat si ma manca pielea. Odata ajunsi la dormitor am aflat ca s-a revocat ordinul din lipsa de apa calda. Pe fond nervos , cred , incepuse parca sa ma furnice prin tot locul , asa ca mi-am luat inima in dinti si m-am dus la baie. M-am spalat cu apa rece pe ici pe colo si prin partile estentiale , dupa care m-am supus fara regrete programului de somn. Am adormit instantaneu si foarte adanc. Sa fi fost vreo trei dimineata cand m-am trezit brusc. Luna era in dreptul geamului si o geana de lumina intra in dormitor . In incapere era un miros greu de trupuri transpirate si se sforaia in diverse tonalitati. Ma taia pipi si vroiam sa ma duc la Wc. Aproape de mine se auzeau niste gafaituri infundate si ciudat de sacadate. . Mi-am dat seama ca zgomotele cu tenta erotica veneau de la baiatul care dormea in patul de sub mine - se masturba . Eu atunci, cu mare discretie m-am bagat inapoi sub patura asteptand cumva , sa-si termine baiatul treaba si sa nu-l inhib. Abia de ma tineam , sa nu fac pișu pe mine si ma facusem ghem sub asternuturi, cu mainile intre picioare. La un moment dat nu am mai rezistat si am coborat din pat . ...."Bai ce m-ai speriat ....la naiba , ce ai de sari asa , nu s-a dat alarma inca ".... imi sopteste apasat , colegul , care parea ca nu si-a dus actiunea pana la capat . ..." Pentru mine este alarma " i-am raspuns eu printre dinti ..." Trebuie musai sa ma duc la WC , scuze daca te-am deranjat"....." Baaa, daca vrei merg cu tine si-o facem amandoi" ......" Ce sa facem amandoi ?" ...il intreb eu. ..."Laba", imi raspunde el complice. " Hai sictir, laba pot sa-mi fac si singur , nu gasesc sa fie asa de complicat" ...i-am dat eu raspunsul prompt , dupa care am zbughit-o la Wc. La intoarcerea in dormitor , inainte de a ma cocoţa in pat , acelasi coleg m-a asigurat ca el este foarte discret si ca si-ar dori ca totul sa ramana intre noi. L-am sfatuit sa nu se panicheze si l-am asigurat ca nu este singurul de pe planeta care se masturbeaza , dupa care i-am urat ...noapte buna ! Mi-am bagat capul sub perna si radeam pe infundate. Ma amuzam acum de toate intamplarile din prima mea zi de soldat ......plutonierul Pasarica, hainele scortoase in care inot, bocancii grei ca niste ghiulele , mancarea de seara cu miros de pisat......iar spre 3 dimineata discutii profund filozofice despre .."laba" . Mai mereu de fapt , viata iti ofera scenarii surpriza , in tot felul de regii amuzante , iar tu trebuie sa-ti inveti rolul din mers si sa mergi mai departe...... pentru ca spectacolul sa continue !
- Va urma -
Petre Tănase
© copyright 2016
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment
Orice comentariu este binevenit, atat timp cat "nu se sare calu`". Atentie:In caz contrar, va dau cu şaua-n cap!