Jurnal de sfarsit de saptamana - (sau mai pe romaneste) - Jurnal de weekend -

Vineri , am fost prin Dublin cu treburi care musai trebuiau rezolvate , dupa care mi-am vizitat niste amici mai vechi , care au tinut mortis sa trec pe la ei ...la un gratar. Abia de le-am gasit noua adresa la care se mutasera. Am batut la multe usi pana sa dau de ei. Eu cu orientarea in spatiu sunt un dezastru. Mi se terminase bateria la telefon si nu mai avem cum sa-i contactez. Asa pe dibuite , am nimerit pana la urma adresa corecta. In casa era o veselie de nedescris. S-au bucurat mult cand m-au vazut. El era beat sfecla si statea aruncat pe fotoliu cu capul intr-o parte. Cand am intrat in casa ...m-a imbratisat si a plans vreo 5 minute pe umarul meu. Nevasta-sa mi-a explicat imediat , ca asa face el cand se imbata. Isi aduce aminte de ma-sa mare care a trecut in nefiinta acum, mai bine 25 de ani. De ta-su mare ...nici nu vrea s-auda, ca-l tragea de urechi si-i dadea suturi in fund, drept urmare acum se razbuna si nu-i da nimic de pomana si nici lumanari la biserica nu-i aprinde. I-am dat dreptate si l-am incurajat. Amicul meu , cu chef de vorba si-a mai turnat un pahar de rachiu si ca sa ne-nveselim putin , mi-a povestit viata uneia dintre matusile lui, care satula de cata bataie incasa de la barba-su, s-a spanzurat intr-o dimineata de creanga unui dud. Daca tot s-a adancit in amintiri , fiind la ceas de mare taina si dezlegare de limba , a adus vorba si de un frate mai mic de-a lu` ta-su , cum ar veni ...unchiul lui... a carui disparitie prematura l-a afectat multa vreme. Pare treaba , ca omul , alcoolic fiind ...pe la varsta de 40 de ani , a hotarat sa-si incheie socotelile cu viata , aruncandu-se intr-o fantana. L-au gasit abia dupa o saptamana si l-au scos din fantana , bucata cu bucata. Ma rog , aspectul asta ...nu l-am inteles foarte clar , dar nu am insistat ...situatia fiind destul de delicata. Intre timp , nevasta-sa mi-a facut o cafea si ca sa nu iesim cumva din atmosfera de sarbatoare , a inceput si ea cu mare har , sa povesteasca de o verisoara de-a ei foarte tanara care are cancer mamar. A inceput sa planga , iar printre sughituri se ruga bunului Dumnezeu , sa nu o ia asa devreme pe verisoara ei. M-am inchinat si eu ...si am zis ...Amin! Dupa mai bine de o ora si jumate de plimbari prin tot felul de amintiri mobilizatoare si datatoare de speranta , am hotarat ca a sosit momentul sa plec. Mi s-a parut totusi nepotrivit si total nepoliticos sa plec taman cand ea incepuse cu si mai multa daruire, sa povesteasca despre cum a decurs operatia complicata de hemoroizi, a bunicului din partea mamei. Simtindu-ma deja , prea incarcat spiritual si emotional, i-am anuntat cat se poate de hotarat ca trebuie sa plec. Abia atunci si-au amintit ca in program era inclus si gratarul cu mici , dar se facuse destul de tarziu iar mie chiar nu-mi mai era foame. Au insistat sa raman la ei peste noapte. Nicio secunda nu mi-a trecut prin cap sa raman acolo, ei impartind deja casa cu alte doua cupluri...deci spatiul extrem de limitat, dar am apreciat initiativa . Ne-am luat "la revedere" , urmand sa ne mai intalnim si cu alte ocazii , si sa ne mai oferim astfel de momente , de mare inaltare si zidire sufleteasca. Am iesit afara iar aerul rece al noptii mi-a facut bine . Ma simteam destul de obosit si cu nervii oarecum zdruncinati . Numai gandul ca am de condus cam 4 ore pana acasa imi dadea deja frisoane pe sira spinarii asa ca am hotarat sa raman peste noapte in Dublin. Abia din a patra incercare , in sfarsit am gasit o camera libera la un hotel de tot cacatul , dar care m-a costat cat o vacanta "all inclusiv" in Tenerife. Ca sa ma linistesc oarecum , mi-am luat in camera un pahar cu vin rosu de la barul hotelului , pe care l-am baut pe indelete, timp in care ma gandeam ...de ce oare unii oameni au apetenta asta de zgarma la nesfarsit , cele mai nefaste si macabre intamplari din viata lor ...cand totusi in fiecare clipa avem atatea motive sa ne bucuram de faptul ca existam si la tot pasul , daca vrem , putem gasi zeci...sute ...poate mii de alte oportunitati care sa ne faca fericiti . Totusi , viata trece atat de repede...si mi se pare chiar nedrept sa ne scaldam tot timpul intr-o profunda si nelimitata suparare !
Petre Tanase©
Iunie, 2016