Wednesday, August 31, 2016

ALO...ALO, AICI SUNT EU...ACOLO CINE-I ?


Astazi pe inserat , dupa ce Soarele a intrat de-a binelea printre nori si a inceput furtuna, ma suna o doamna , care dupa ce se prezinta, incepe sa planga la telefon . Am intrat in panica. Printre sughituri si suflări de nas , mă dojeneste ca nu am mai dat niciun semn de viata si ca tare ii este dor de mine. Vag, am priceput ca este un fel de rudă cu mine, prin nu stiu ce alianta si ca zi-lumina se gandeste neincetat la mine.
"Eu nu stiu daca-ti mai aduci aminte de mine , ca doar o singura data ai fost cu tac-tu pe la noi , cand aveai tu vreo 5 anisori. Doamneeeee ce dragalas ai fost , cand ai refuzat sa te duci la closetul din fundul curtii...si te-ai pişat pe prispa casei noastre!!!. Mi-aduc aminte ...de parca a fost ieri . "
Ma rog, dupa ce , cu greu s-a desprins de partea sensibila a problemei a trecut direct la subiect :
" Ma, baiatu` meu frumos si destept, n-ai avea sa ne imprumuti si pe noi cu niste banuti ??? ca face nepot-miu ăla micu` nunta si ne-a luat pe nepregatite ! Zi ....ne dai ??? Hai mai , ca ti-i dam inapoi...ce dracu`, doar suntem rude !
"Duduie" ....ii zic eu ...." Si dumneata m-ai luat pe nepregatite . In primul rand , inca nu m-am dezmeticit ce fel de rude suntem . Mai cu seama ca , dupa cum spui , m-ai vazut prima si ultima oara , cand aveam 5 ani , iar singurul lucru care-ti aduce aminte de mine ....este ca m-am pişat pe prispa casei voastre"
" Eeeeeee....deci nu ne dai !!! Ehehe ...exact cum i-am zis si lu` bărbată-miu : nu pupam mă, noi, bani de la astia ...na... si s-a adeverit . Tot coasta dracu` ati ramas aştia a lu` Tanase !! Sa-ti bagi banii in cur ...ca nu avem nevoie . Saraciilor ce sunteti...neam de pomanagii !!! Si asculta mă ....sa nu te mai prind vreodata pe la usa mea , ca-ti rup picioarele !! "
Mai clar de atat nici nu se putea incheia scurta noastra convorbire telefonica....dupa care, s-a lasat tacerea....iar eu, am ramas cu gura-n colturi . Inca nu m-am dumirit cine este duduia , dar sincer regret, ca nu mai am posibilitatea sa ma mai piş o data pe prispa casei ei !


Petre Tanase©
August, 2016

No comments:

Post a Comment

Orice comentariu este binevenit, atat timp cat "nu se sare calu`". Atentie:In caz contrar, va dau cu şaua-n cap!