Sunday, February 15, 2015
DERBEDEII SPATIULUI VIRTUAL
""Nimeni nu poate vedea deasupra sa. Cu aceasta vreau sa spun: fiecare vede la celalalt numai atât cât este el însusi: caci el îl poate cuprinde si întelege numai în masura propriei sale inteligente. Daca aceasta este de calitatea cea mai umila, atunci toate darurile spirituale, chiar si cele mai mari, nu-si vor produce efectul asupra lui si el nu va observa la posesorul lor nimic, decât numai ceea ce-i mai josnic în individualitatea sa, deci numai slabiciunile si defectele sale de temperament si de caracter"". (Arthur Schopenhauer )
Cu foarte multi ani in urma cand am ajuns in Irlanda, am descoperit pe internet un program de chat numit "PALTALK". O gaselnita teribila este sa poti comunica in spatiul virtual !! Ca esti la serviciu in pauza de masa , ca mergi cu tranvaiul , ca stai pe o banca in parc , ca ajungi acasa si nu ai prea mare lucru de facut sau nu ai chef sa pleci teleleu prin vizite , ete ca ai aceasta fantastica posibilitate sa comunici "online".
Deci dupa cum va spuneam , mi-am facut degraba cont pe acest program si da-i comunicare... Eram fascinat de faptul ca puteam comunica instant cu diverse persoane pe diferite teme ! Norocul meu (ca incepator) a fost sa si gasesc cateva persoane de mare calitate care mi-au povestit cu lux de amanunte cu sta treaba pe acest program. Am luat si eu , ca de obicei, partea buna a lucrurilor. Programul de care va vorbesc , foarte bine structurat... poti sa intri in ce camera vrei si sa participi la discutii pe "lobby" sau in privat . Abia asteptam sa am cateva ore libere sa pot intra pe aceasta mare Comunitate Romaneasca unde am reusit sa-mi fac foarte multi prieteni pe unii dintre ei chiar intalnindu-i in viata reala. De multe ori stateam la palavre pana dimineata , era un schimb de replici civilizat fara a ne agresa si fara a ne pune etichete. Eram o mare de prieteni romani , stabiliti prin toate colturile lumii iar scopul nostru era sa ne vorbim unii altora .Schimbam informatii, povesteam diverse intamplari mai mult sau mai putin haioase , trageam "burti de ras" pana simteam ca ni se fac creierii tandari ...erau momente fantastice !!
Dar cum orice minune se pare ca nu tine o vesnicie , au aparut DERBEDEII ... imbecili frustrati in viata reala ori abuzati in copilarie , indivizi fara SCRUPULE cu serioase devieri de comportament si care nu-si luau medicamentele la timp , laturi de oameni care ataca in puterea noptii fara sa-si arate chipul. Atunci abia am vazut si eu cum sta treaba cu scursurile astea ce ziua stau ascunse prin canalizari si noaptea ies ca hienele la atac. Astia, cand ti-era lumea mai draga , intrau cate doi trei in camera si incepeau sa verse ce stiau ei mai bine...LATURI... . se legau de tine ca "boala de omul sanatos" . In prima faza banuiai ca oamenii nu au priceput prea bine ce se dezbate acolo si incercai sa-i dumiresti. Atat iti trebuia , deja se simteau bagati in seama , iar unicul lor argumet era "ba pe-a ma-ti"...te scuipau si ieseau din scena rapid ca niste lasi , dupa care reveneau , cu alte nick-name-uri si incercau chipurile sa te duca in eroare incepand discutii de-a dreptul filozofice dar care nu le puteau sustine mai mult de trei minute. Li se terminau rapid cuvintele ...zestrea lor fiind saraca si imediat incepeau sa faca ce invatasera ei mai bine de la ghena de gunoi , unde s-au scolit ...sa te porcaiasca , sa te bage, sa te scoata , sa te ameninte ...si iar scuipau, si iar fugeau. LICHELELE astea fara SCRUPULE isi "trageau" si nickuri dupa chipul si gandirea lor leproasa gen : "PORCUL", "RAIOSUL", "SEFUL BANILOR" "MAFIOTUL" "FLOCEA DURUL" si asa mai departe ...atat de idioti erau.
Si cum asa este viata facuta , lichele astea au prins din ce in ce mai mult teren, s-au adus unii pe altii , se injura reciproc ca la usa cortului , au chiar si admiratori care-i sustin , isi aduc acuzatii unii altora , se dau in judecata reciproc, se inregistreaza ,se filmeaza, se santajeaza , se urmaresc in viata reala si-si sparg reciproc rotile de la masini etc.... Majoritatea , care aveam un alt nivel de comunicare , ne-am retras. Cat ai vrea si ai simti nevoia sa comunici, nu poti sta intr-o astfel de mocirla .Cat de jos ai putea sa decazi dandu-i replica lui "PORCU"....acel PORC FARA SCRUPULE care te judeca pe tine dupa mintea lui odihnita...minte care inoata haotic in gaze de esapament . Dar slava Domnului internetul iti ofera o multitudine de posibilitati !!! Facebook-ul este una dintre ele... Este minunat sa intalnesti pagini cu grupuri de romani, unde ai posibilitatea sa te asociezi cu cine vrei , sa schimbi informatii , sa te alaturi unui grup sau altuia , unde oamenii in general se respecta si nu au identitati ascunse.
Dar apropo de spatiul virtual de care facem vorbire ....Intreb si eu nu dau cu parul : De ce oare unii oameni au apetenta asta de a te porcai si imprastia rahat , de a-si face dusmani si nu prieteni , de a te caracteriza fara sa te cunoasca , de a aduce acuzatii fara argumente si tin mortis sa te aduca in haznaua lor plina de laturi????
Petre Tanase ©
03/06/2014
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Toata admiratia, domnule Tacos!
ReplyDelete