A fost o perioada cand am uitat, dar de cateva zile pofetele nepotolite de foarte multa vreme, au inceput sa ma apese in ce in ce mai greu si sa-mi dea tarcoale la modul cel mai parsiv. Aseara stateam tintuit in fotoliu cu tigara in mana privid dansul lasciv al flacarilor din semineu si iar mi-au aparut in minte imagini cu... ele ...fierbinti...delicate....suple , facandu-mi sfidator cu ochiul , parca incercand sa-mi spuna ..."Ia-ti gandul nene....niciodata nu vom fi la modul real in faţa ta" ! ( Da ...ati inteles bine ..."ele" ....ptr ca in situatia disperata in care ma aflu nu m-as multumi doar cu una....).. Simteam deja acel fior in capul pieptului care-ti taie respiratia. M-am trezit din adanca visare, doar atunci cand mucul de tigara mi-a cazut pe laba piciorului si eram la un pas... sa-mi ia soseta foc. Brrr....mi-am scuturat capul sa-mi revin si brusc am sarit de pe fotoliu cu miscari haotice, moment in care am rasturnat galeata plina cu carbunii care s-au imprastiat discret in toata sufrageria. Sincer ...m-a enervat aspectul si mi-a creat o stare de profund disconfort. Nu-mi venea sa cred ca un om matur poate sa-si piarda mintile in halul asta si nu este in stare sa-si stapaneasca pofta care recunosc ...a devenit obsesie. Ca sa ma linistesc cumva m-am bagat degraba sub dus si am lasat apa sa-mi biciuie trupul pret de cateva minute bune.
Aburii si presiunea apei mai mult m-au incitat. Gandul iar mi-o luase razna si parca pofta era din ce in ce mai mare. Atunci mi-am dat seama ca se intampla ceva cu mine si m-am panicat. Ca sa-mi treaca frisonul, am inceput sa cant o melodie de-a Mihaelei Runceanu..."De-ar fi sa vii"....este singurul cantec ce ma linisteste in astfel de situatii.
M-am bagat, cu tot cu obsesii in asternuturi, incercand fara succes sa aplic ceva metode yoga ptr linistirea gandurilor ce-mi sfredelesc de ceva timp echilibrul energetic.
In concluzie , pentru ca nu mai rezist, am hotarat sa apelez la marea comunitate poate gasesc in cele din urma un dram de intelegere :
Are careva idee, de unde aş putea procura foi de viţa murate ? Mi-e o pofta nebuna de sarmale in foi de viţa ...si nu mi-e rusine sa recunosc . Mulţumesc!
Petre Tanase ©
03/01/2015
03/01/2015
No comments:
Post a Comment
Orice comentariu este binevenit, atat timp cat "nu se sare calu`". Atentie:In caz contrar, va dau cu şaua-n cap!